proiecte

Cluj-Napoca

Începând cu finalul lunii iulie 2022, împreună cu Primăria Cluj-Napoca am instalat 2 stații de colectare a ambalajelor de băuturi. Parte din proiectul „Clujul verde”, aparatele le oferă clujenilor posibilitatea să recicleze PET-uri, doze de aluminiu și ambalaje de sticlă în schimbul biletelor de călătorie cu sistemul de transport public.

Brașov

Pentru a familiariza într-un mod prietenos oamenii cu reciclarea și colectarea ambalajelor, am conceput un personaj numit Petrică, care le vorbea pe limba lor și îi încuraja să recicleze PET-uri, doze din aluminiu sau sticle în schimbul unor vouchere de transport public gratuit.
În septembrie 2021, Petrică a ajuns în Brașov unde s-a bucurat de popularitate și atenția mass-mediei, reușind astfel să colectăm în doar cinci luni peste 600 000 de ambalaje. Datorită succesului avut, primăria a decis extinderea programului cu încă două locații.

Ciugud

Pe 8 iunie 2021, Verzulică – roboțelul reciclator, a ajuns la Ciugud, în Alba. Copiii care reciclează primesc monede virtuale denumite Ciugubani, care pot fi folosite în comunitate pentru a finanța mici proiecte și activități educaționale sau extrașcolare.